Vă stresați vreodată din cauza banilor și apoi, din greșeală, plasați o comandă?

Recunosc. Sper să nu fiu singura. Sper că se mai regăsește cineva aici cu mine, că altfel încep să cred că sunt dusă cu capul.

(bine, chiar sunt)

Pentru mine, chiar e o problemă reală. Mă sperie. Mă panichează. Mă face să mă simt complet inconștientă.

Cheltui compulsiv.

Pe haine. Pe chestii care-mi plac în poză.

Haine pe care de cele mai multe ori NU știu să le port, nu știu să le asortez.

Și să ne înțelegem: prin ce spun aici nu vreau să transmit vreun aer de “mamă, ce figuri are asta!”.

NU!

Eu iau salariul azi și în două zile e “pa”. Dispare! Se evaporă.

În condițiile în care eu NU plătesc nimic în casă. Nimic.

Doar mâncarea. Și nici aia mereu.

Soțul meu plătește tot.

Eu?

Eu îmi iau haine. Pentru mine și pentru Briana, fiica mea.

Și mă bazez (mereu!) pe tata. Tata care îmi dă bani de fiecare dată când îl rog. Fără să întrebe prea mult.

Și vine gândul ăla care mă sperie:

“Când n-o să mă mai poată ajuta tata, ce fac?”

Pentru că, sincer, eu intru într-o stare îngrozitoare când n-am bani.

Devin irascibilă, nervoasă, prăbușită.

Uneori am impresia că n-am bani, n-am valoare.

N-am nici moț de păr, dacă vreau.

N-am nimic.

Cum sunt și în momentul ăsta.

Scriu pentru că am o stare foarte proastă.

(Sper să nu citească tata, că doar ce mi-a dat o sumă destul de mare acum câteva zile.)

Râsu’-plânsu’

😂😭

Și-atunci întrebarea e asta:

De ce cheltui impulsiv?

De ce comand când știu că n-am?

Cum pot să gestionez asta?

Pentru că, pe cuvântul meu, nu mai suport.

Nu mai suport să mă trezesc a treia zi de la salariu cu 12 lei în cont și 3 rochii în drum spre mine.

Am 35 de ani.

Și uneori simt că n-am pic de minte.

Dacă ai trecut și tu prin asta, spune-mi. Scrie-mi. Lasă-mi un mesaj.

Any tips and tricks?

(În afară de “nu mai comanda”, că asta știu și eu.)