Când te-ntrebi de unde ți se trage toată faza cu anxietate, atacuri de panică și senzația aia că nu mai poți să respiri – cu timpul, prin terapie, prin experiențe, ajungi să înțelegi.
Ajungi să vezi că, de fapt, n-ai fost niciodată „prea sensibilă”. Ai fost doar prea bună într-o lume prea… aiurea.
Mereu ești genul de persoană care tace ca să nu deranjeze, care acceptă critici, înjosiri, glume proaste, manipulări.
Și crezi că faci bine. Că ești matură. Că nu merită scandal.
Dar toate astea se adună. Și explodează.
Mereu te atașezi repede de oameni noi, îi vezi ca pe prieteni.
Spoiler: nu sunt prieteni.
Sunt doar niște personaje plictisite în căutare de carne proaspătă pentru bârfă.
În față îți zâmbesc, te ridică în slăvi. În spate, doar ei știu ce e la gura lor.
Și-apoi vine momentul ăla. THE moment.
Când îți ajunge.
Când zici „nu”.
Când îți aperi limitele.
Și devii, brusc, NESIMȚITUL. Tu. Tu care ai tăcut ani de zile.
Și ghici ce? Cel care te-a rănit e cel care se supără mai tare.
Că „ai avut tupeu” să îi răspunzi. Că nu mai vrei să fii prieten cu el.
Cum se numesc oamenii ăștia? Narcisiști. Toxici. Ipocriți.
M-am lovit de astfel de oameni mereu. Pentru că mereu am fost fata bună și naivă… cu cine nu trebuia.
Iar când am fost rea, am fost fix cu cei care n-aveau nicio vină.
Dar sunt om, nu?
Și da, știu. Unii râd sau comentează despre ce scriu eu pe blog.
Unii mă critică de parcă aș fi scris despre ei – și poate că am făcut-o, indirect.
Ei sunt genul de oameni care n-au avut nimic și acum cred că au tot.
Dar nu va dura la nesfârșit.
Cui nu-i convine, poate foarte bine să nu intre.
Nu dau test la bac aici, scriu ce simt. E blogul meu.
Așa că, Alina, dă-ți jos ochelarii roz prin care vezi lumea.
Și nu, n-am vrut să scriu un articol care să sune a urlet sau a plâns.
Am scris pentru că știu sigur că nu sunt singura.
Și dacă te regăsești aici, poate e timpul să începi și tu să supraviețuiești altfel.
Sa nu iti fie niciodata teama sau sa regreti ca „ai pierdut” astfel de oameni – daca ei nubiti accepta limitele tale si subt deranjati de adevar, inseamna ca NU ti-au fost niciodata prieteni. And they are so not worth your time and energy.
Tu, capul sus, don’t make yourself smaller for someone’s pettiness.
Sa nu iti fie niciodata teama sau sa regreti ca „ai pierdut” astfel de oameni – daca ei nubiti accepta limitele tale si subt deranjati de adevar, inseamna ca NU ti-au fost niciodata prieteni. And they are so not worth your time and energy.
Tu, capul sus, don’t make yourself smaller for someone’s pettiness.
Never again! Love u🤍